Trenul spre viitor

Cand eram mica imi doream sa cresc cat mai repede. Asteptam sa trec de la un an la altul si sa ajung mare. Imi fixam cate o tinta mereu. Sa vina Craciunul, sa vina ziua mea, sa vina Pastele, sa vina vacanta etc. Aveam mereu cate o dorinta mare, de la multumiri pana la sufletul pereche. Nu mai mentionez lucrurile trecatoare caci multe din ele le-am avut. Am asteptat sa implinesc 18 ani, ca orice adolescent. Si dovada nerabdarii asteptarii mele s-a facut simtita. In ziua in care am ajuns "majora" nu am simtit nimic special. Nimic din ceea ce imi imaginam ca va fi nu s-a intamplat. Toate au mers asa... Pana la intalnirea cu o persoana. De fapt, nici atunci n-am relizat ca ea (persoana) este cea potrivita. Continuam cu tot felul de asteptari. Acum, privind in urma, realizez ce bine e sa astepti. Sa astepti cu rabdare caci numai atunci vei simti ca a meritat timpul, ca este intr-adevar ceea ce ti-ai dorit. Acum astept sa termin facultatea. La fel ca atunci cand eram in ultimul an de liceu si asteptam sa plec din oras, sa pornesc pe alt drum. Probabil la fel voi gandi si in ultimul an de masterat. Si continuand asa voi astepta mereu cate ceva. O etapa din viata, o dorinta puternica si multe altele constituie asteptarile mele. Cel mai mult imi doresc ca pana la sfarsitul existentei sa nu-mi zica nimeni "Mi-ai inselat asteptarile mele".