Trenul spre viitor

Cand eram mica imi doream sa cresc cat mai repede. Asteptam sa trec de la un an la altul si sa ajung mare. Imi fixam cate o tinta mereu. Sa vina Craciunul, sa vina ziua mea, sa vina Pastele, sa vina vacanta etc. Aveam mereu cate o dorinta mare, de la multumiri pana la sufletul pereche. Nu mai mentionez lucrurile trecatoare caci multe din ele le-am avut. Am asteptat sa implinesc 18 ani, ca orice adolescent. Si dovada nerabdarii asteptarii mele s-a facut simtita. In ziua in care am ajuns "majora" nu am simtit nimic special. Nimic din ceea ce imi imaginam ca va fi nu s-a intamplat. Toate au mers asa... Pana la intalnirea cu o persoana. De fapt, nici atunci n-am relizat ca ea (persoana) este cea potrivita. Continuam cu tot felul de asteptari. Acum, privind in urma, realizez ce bine e sa astepti. Sa astepti cu rabdare caci numai atunci vei simti ca a meritat timpul, ca este intr-adevar ceea ce ti-ai dorit. Acum astept sa termin facultatea. La fel ca atunci cand eram in ultimul an de liceu si asteptam sa plec din oras, sa pornesc pe alt drum. Probabil la fel voi gandi si in ultimul an de masterat. Si continuand asa voi astepta mereu cate ceva. O etapa din viata, o dorinta puternica si multe altele constituie asteptarile mele. Cel mai mult imi doresc ca pana la sfarsitul existentei sa nu-mi zica nimeni "Mi-ai inselat asteptarile mele".

Cartile pe fata

Societatea... nu face decat sa ne cenzureze. Nu putem sa zicem ce nu ne convine, sa indraznim sa spunem ce ne afecteaza. Si asta pentru ca ne "stricam" relatiile cu ceilalti. Dar oare asta este mai important? Oare nu suntem oameni si trebuie sa ne suportam cu defectele si calitatile noastre? Atat timp cat traim intr-o comunitate nu putem crea norme si valori pentru fiecare. Acestea le avem dinainte de a ne integra in grupul respectiv. Ne ramane sa-i suportam pe ceilalti. Dar atunci cand nu ne convine ceva trebuie sa reactionam. Nu putem sa plecam capul in fata oricarui om care se considera superior noua. Cred ca putem singuri sa decidem care ne sunt superiorii si care sunt egalii nostri.

Inutilitatea regretelor

Ma cufund in amintiri, in trecut,
Imi vin in minte idei ce ma inund.
As vrea sa pot sa iau alte decizii
Care sa nu-mi ofere doar iluzii.

Sa fac ce mi-am dorit de mic copil
Sa ma transform intr-un om util
Sa ma gandesc la viitor
Cu chef de viata si umor.

Acum este tarziu si imi ramane doar regretul
Insa nu voi uita sa-mi redirectionez telul.
Vor fi piedici, greutati, dezamagiri,
Dar vreau sa-mi realizez acele idealuri.

p.s. : poezie din anul I, dupa multe infrangeri.

"Pasare de noapte"

E incredibil cat de harnic/a poti deveni cand ai ceva de scris pentru facultate sau de invatat pentru un examen. Te apuci de spalat, de facut mancare, de plimbat catelul, de citit blogurile colegilor s.a.m.d. Dar daca am elimina ceea ce ar trebui sa facem, am sta degeaba si ne-am omori timpul intr-o indelunga lene. Mereu ma intreb de ce ma apuca tot felul de idei atunci cand ar trebui sa stau in fata calculatorului. Si intotdeauna patesc la fel. Cred ca trebuie sa ai un grad inalt de constiinciozitate pentru a te apuca de treaba din timp de o tema. Eu una nu reusesc. Oricate zile am la dispozitie sa-mi termin un lucru, il las mereu pe ultima zi. N-am sa inteleg niciodata de ce fac chestia asta. Si nu stiu daca voi mai munci pentru teme... Am inteles ca un coleg isi va posta temele pe blog.... Interesant, nu? Dar ce minte poti avea ca sa copii tema chiar de la colega/colegul tau cand ai la dispozitie atatea surse de informare? Greu... greu am sa inteleg si chestia asta..... Spor la munca colegi!

Me without you

Fara tine, nu ar exista viata. Fara tine nu as avea pentru ce sa ma zbat. Fara tine as fi intr-o continua banalitate si fiecare zi ar fi la fel. Daca nu ai fi tu, nu as avea pentru ce sa ma zbat, pentru ce sa lupt. Ma chinui sa supravietuiesc langa tine, sa cresc, sa devin cineva si in acelasi timp te vreau alaturi. Pentru ca de n-ai fi tu, lucrurile toate pe care le stiu nu ar avea rost. Nu as avea cu cine sa ma cert, cu cine sa ma bucur, cu cine sa stau la o cafea. Daca m-as trezi intr-o zi si tu ai disparea, in scurt timp m-as "duce" si eu. Fara tine LUME, totul ar fi inutil. M-as simti singura intr-un univers prea mare pentru un singur om.
Multumesc ca existi!

Tu... profiti de vara?

Tu ce faci vara asta? Vesnica intrebare pe care n-o suport. Ma intreaba pana si vecina de la parter. Ce sa-i zic? Ca voi sta acasa, ca am sa fac pe dadaca 2 zile pe saptamana si ca o luna voi lucra in Italia? Nu pare ceva la care un student viseaza. Majoritatea pleaca la mare, unde se ingramadesc pe un centimetru patrat. Altii, ceva mai inspirati aleg plajele altor tari sau muntele. O alta parte din studentime munceste. Pe unde apuca. O alta munceste in Italia. Si mai raman cei ca mine, care pierd vremea, cum s-ar zice. Zilele trec repede, fara vreo semnificatie anume. De program nici nu poate fi vorba. Totul e dezorganizat. Insa profit de acest timp pe care-l am la dispozitie si-l folosesc in favoarea mea. Plaja pe malul Moldovei, escapade de acasa, intalniri mai multe cu prietenul dar si cu vechi prieteni. Pacat ca nu ma pot intalni si cu prietenii de la Iasi si cu cei mai apropiati de sufletelul meu, se simt ei. Astept sa vina septembrie. Sa petrec cateva zile la mare (NU la noi), departe de tot si toti. Have a nice holiday!

Fericirea ta e a mea

Ce te costa sa faci un om fericit? Nimic. Daca e vorba de un om bun, o persoana cumsecade. Nu trebuie sa-i oferi altceva decat cateva vorbe. Sa-i spui cat de mult inseamna pentru tine si sa discuti cu el/ea. Cuvinte calde care sa inmoaie orice inima. Avem darul de a vorbi si de a intelege. Prin cuvinte, prin imbratisari, prin strangeri de mana. Cred ca mai important este sa oferi fericirea. Si ea se va intoarce implicit la tine. Nu e posibil ca dupa ce aduci zambetul cuiva sa nu zambesti si tu, sa nu te bucuri cu acea persoana. Faceti bine si binele se va intoarce inzecit!